Căutare

Live the life that you want

The way you dream to live your life is the way you should live it. Do not be afraid to take the decision that you all your life did not take.

Visează, Iubește, Ascultă, Trăiește și Acționează. Pe scurt, VIAȚĂ.

Realist?!

Timisoara Toastmasters CC1

Eu şi cele 24

13002363_10153368663431008_520613610459653942_oFiecare dintre noi, suntem lăsaţi pe acest pamânt pentru a fi învăţaţi şi pentru a învăţa lumea ceva ce noi, doar noi, putem face.
Câţi dintre voi, v-aţi pus măcar o singură dată întrebarea: „Care este scopul MEU în viaţa?” sau „Ce caut EU aici?”…….. Astept…
Vedeţi!! Toți vă îngrijoraţi pentru mine. 😉 Nu trebuie, nu fiţi elegiaci, acum vă voi răspunde la aceste întrebări.
Cu mult timp în urmă, aproximativ pe vremea când eram doar un puştan de aproape 6 ani, mi-am descoperit un talent. Am desenat planul clădirii în care mergeam la şcoală, sau mai bine spus, urma să merg, din Poaiana Mărului, văzut de sus. Nu aveam eu posibilitatea să zbor şi să observ o cladire de sus, dar am desenat-o. Când mama mea, inginer constructor de profesie, a văzut desenul, mi-a spus: ”decât inginer mai bine frizer!”. În acea vreme, inginerii erau oameni îmbrăcaţi în salopete cu cizme de cauciuc ce intrau în miezul şantierului şi lucrau cot la cot cu aşa numiţii necalificaţi sau meşteri. Nu pantofi lăcuiţi, cămaşa şi costum la dungă, precum „inginerii” din zilele noastre. Precizez că nu toţi sunt astfel. Nu am băgat în seamă ce spune ea acolo şi după alte câteva luni am făcut un alt desen. O piramidă, poziţionată pe barajul de la Măru, care avea în vârf o platformă pentru a putea observa, de sus, întreg peisajul, dar am şi calculat câţi bolţari îmi erau necesari pentru această construcţie. Era normal, un copil crescut pe şantier, la ce altceva sa se gândeasca! Mama, a luat foaia, a luat un calculator şi uitându-se la mine mi-a spus: ”O marja destul de mică de eroare pentru vârsta ta, dar dragul meu, decât inginer mai bine frizer.”
Trecând peste acest lucru şi văzând că mama mea nu vrea nici în ruptul capului să ajung inginer, m-am apucat de joacă. Asta sună bine, nu? …Vă las pe voi să trageţi această concluzie.
Nu am fost niciodată un copil ”normal”. Mă jucam în nisip, ca toţi ceilalţi, doar ca eu am ales staţia de sortare pe post de cutie de nisip. Mergeam şi eu ca ceilalţi copilaşi la înot, doar că bazinul meu era barajul. Alunecam şi eu pe tobogan, doar ca pentru acest lucru foloseam conducta principala de alimentare cu apa de 1,5m diametru, aproximativ 14Km lungime.
Într-o zi, nu m-am simţit eu aşa de bine şi m-am dus la mama spunându-i că am dureri de stomac, ea, înţeleaptă precum era şi este, s-a uitat la mine şi mi-a spus cu un glas domol şi clar „du-te şi te… mergi la toaleta dragul meu.”
La un moment dat, am venit la ea, verde la faţă şi cu mâna puţin „însângerată” ţinută pe burtă, arătându-i că nu asta era problema. Ea, văzând acestea, a pus mâna pe staţia de emisie recepţie, staţie ce o avea fiecare inginer din colonie, şi a anunţat urgenţa.

A venit bine înţeles salvarea. Nea Costică, un om la aprox 2m şi 190KG cu salvarea. O autobasculantă de 16T şi imaginaţivă cursa pe drum până la Caransebeş. Parcă văd şi acum. Punea mâna pe goarnă şi când suna maşinile dispăreau din drum ca la popice.
Ajuns în faţa spitalului, paznicul, bine înţeles, a început să ţipe. „Să pleci cu namila din parcarea privată a spitalului”, dar nea Costică, calm m-a luat în braţe şi alergând sper sala de urgenţe i-a spus: ”dacă vrei n-ai decăt să ţi-o parchezi în BIIIIP”… şi am ajuns la medicii de la urgenţe. Aici m-au stabilizat şi urma să intru în sala de operaţii.
În acea vreme, anii 80, erau filmele cu ninja joe_armstrong_h1la moda, cine işi mai aduce aminte? Acei luptători mascaţi cu suliţe, săbii, steluţe, lunceaguri şi alte arme letale ce le foloseau foarte bine.
Un domn, în vârstă m-a luat în braţe şi mi-a spus: ”Marius, hai să facem o poza!”. Bucuros că mergeam să facem poze, pe atunci nu făceai tu selfie aşa cum aveai chef, am acceptat invitaţia. Dar ce să vezi, am intrat într-o sala în care în stânga şi în dreapta erau mai mulţi… ninjalăi. Eu, la acea vârstă, nu ştiam să fac diferenţa dintre medici şi ninjalăii ce îi vedeam eu la televizor. Şi bine înţeles, am început să ţip.

Legat de pat cu o mulţime de oameni pe lângă mine, la un moment dat a apărut un înger ce mi-a spus că totul va fi bine şi că trebuie să număr. Acum că stau şi îmi aduc aminte, acel înger putea să fie un domn sau doamnă sau egal cine, pentru ca în lumina puternică ce îmi lovea privirea şi disperarea pe care o avem, oricum nu puteam să disting eu ceva. Ascultător, am început.. 1.. 2… şi la 3 eram înapoi în salon lânagă mama mea.
Au trecut multe clavicule rupte, încheieturi fracturate şi degete întoarse până am ajuns la maturitate, dar aceste experiente m-au ajutat să trag o concluzie. Avem o viaţă de trăit şi o eternitate de dormit.
Nimic din lumea asta nu poate să îţi conducă viaţa decât dacă îl laşi.
Am ascultat mulţi vorbitori şi am citit multe cărţi de organizare a timpului. Organizarea timpulu… nu există aşa ceva. Ziua are 24 de ore, nu o poţi organiza altfel. Singurul lucru ce poţi să îl faci este să fi tu mai organizat, să-ţi planifici tu acţiunile tale, nu să planifici timpul pe care îl petreci făcând anumite activităţi. Da, ştiu, câţiva dintre voi aveţi plăcerea de a dormi. Va dau un sfat. Pentru a avea „SUCCESS” în viaţa trebuie să dormiţi mai repede, dar cel mai important este să vă găsiţi pe voi şi să călătoriţi împreună.
Cu stima,
Marius-Andrei.

Electric City Project

Cu ceva timp in urma, am luat o decizie. Decizia de a ma juca zilnic alaturi de copiii mei si de a face acest timp de joaca unul memorabil.

De ce? In primul rand, pentru ca tot ce iti mai aduci aminte ca adult, din viata de copil, de parintii tai, sunt momentele foarte fericite sau cele foarte dificile, iar in al-2-lea rand, De Ce Nu?
20160321_143049Si pentru ca am luat aceasta decizie, am hotarat sa fac din asta si pentru mine o distractie 😀 si, in acelasi timp, sa le pun creierasul sa gandeasca si sa isi dezvolte un simt al imaginatie si al responsabilitatii.
Vom dezvolta o macheta a unei mici „localitati”. Pentru acest lucru am inceptu sa achizitionez revista Trenuletul Electric.

Electric City Project – #1 (03.2016):

Platforma „localitatii”:
20160314_154503Am construit aceasta platforma din placa OSB
20160321_134126
La care am atasat cateva (4) picoare de sustinere.

20160321_140340
20160321_140445

Pe suprafata acestuia am lipit planul ce l-am primit cu revista Trenuletul Electric.

Electric City Project – #2 (03.2016):
Constructia primei case.

Aceasta este prima locuinta construita de noi.
Constructie: 03.2016 Denumire: Casa Auserbach.

20160321_143049

Inca nu am primit toate liniile de cale ferata pentru macheta, dar urmeaza. Numar cu numar vom ajunge sa o finalizam.

Continuare… urmeaza.

SUNT ORTODOX SI CRED IN DUMNEZEU

Salutare internauților. Având în vedere acest „scandal” deschis de trupa Taxi cu molodia/videoclipul „Despre Smerenie” m-am hotărât să mă alătur celor ce ”promovează” această temă.
În primul rând, să fie clar. Nimeni, din acest clip, nu luptă împotriva ortodoxismului sau al religiei. Lupta împotriva investițiilor fără noimă. Atenție!!! Nimeni nu va stopa construcția acestei Catedrale.

În lumea noastră, internetul, apar tot felul de persoane ce încep să critice și să scoată ochii, fac referire la articolul ”Un mesaj pentru Smeriti”, celor ce apar în videoclip, cum că și ei la rândul lor trebuie să renunțe la casele de lux și la averile ce le au dacă se cred așa de credincioși. Din nefericire, acest domn, Mihai Somanescu, este la fel de laș precum este articolul pe care îl scrie. A subliniat comentariile ce îi sunt pe plac, dar criticile aduse la adresa lui au fost șterse. Pai bine domnule Somanescu, dacă te crezi așa de credicios și atât de ortodox, de ce nu accepți critica și dacă tot vorbim de a renuța la ceva pentru a dovedi că suntem credicioși, ce mai cauți tu să exiști în această lume a Internetului? Cam acesta a fost comentariul meu la adresa articolului postat de acest domn.
După care am început să citesc alte și alte articole ale unor persoane ce încep să critice acest clip spunând că cei din trupa Taxi și cei ce s-au alăturat, nu sunt creștini. Mesajul clar al acestei piese este ca DUMNEZEU ESTE IN TINE, EGAL UNDE ESTI TU, dar investițiile făcute fără noimă nu sunt  pe placul Domnului. Părerea mea.

Aici va dau cateva exemple și vă pun o întrebare.
Dacă această investiție, ce este făcută de Biserica Ortodoxa și statul Român ar fi fost îndreptată către acei copii ce nu au parinți și sunt abandonați în casele de creștere, prin investiții în aparatură, mobilier și personal calificat, sau (poate în același timp) daca o parte din investiție ar fi fost îndreptat către spitale ce arată mai rău ca veceurile publice și către școlile a caror cladire stă să cadă iar de toalete nu mai poate fi vorba, sau dacă încă o parte din aceste investiții ar fi fost îndreptate către acei profesori ce își duc, cu masina proprie, elevii la școală pentru ca doresc să îi învețe pe acești copii atâtă carte ”cât șitu și ei”, sau să se fi îndreptat către localitățile uitate de lume din această țară și să le fi construit condițiile necesare unei bune vieți pe acest pamant, nu credeți că ar fi fost mult mai mulți Români ce începeau să fie mai aproape de Biserica Ortodoxa iar textul formației Taxi împreună cu cei ce apar în acest clip ar fi avut un alt fel de mesaj?

Voi ce părere aveți? Aștept și critici nu doar aprobări. Suntem diferiți și avem dreptul la diferite păreri.

P.S. In Bucuresti sunt sunt peste 60 de lecase de cult dar cred ca nu le-am gasit pe toate de pe site-ul www.hartabucuresti.ro

Lacasuri de cult

Avem (aveti… pt ca nu sunt din Bucuresti) mai multe biserici decat spitale, sedii de politie, muzee, teatre si alte ”cladiri” de cultura.

Repet, nu am nimic impotriva religie, ortodoxismului si a lui Dumnezeu. Sunt credincios, sunt ortodox, am frica de Dumnezeu si pe langa toate acestea am parte si de un Preot in familie.

Multumesc pentru atentie!!

I want to succeed!

2016-03-22-Ora-0200-Writing_the_first_post_for_my_projectHere I am, in my home office, on the 22 of March, it’s 2:00 AM in the night and I’m working on my new project, „356 Days to become a Millionaire„.  All the post that I will write are the preparation days until I will start the program, and I have a lot of things to check and to prepare until the due day.

All my life I have been working on a new way to succeed, and I have found one thing that will make my success reach the next level in my life. All the things I need to do is to change the way my life is write now and to build my new business. Like PINK song „Don’t Let Me Get Me” is telling us „You will be a Pop star, all you have to change is everything you are”.Is this true? I really have to change everything I am? Well… I’m not entirely agree with this statement.

Imposible-I whant to succeedYes, I know that when you are lazy and you will not stand up from your bed and start,  you will never make the change that you need and want in your life. Yes I’m agree with the statement that we are to lazy to do something in our life, but I will prove that all of us can make one major change in our life and make us breakthrough and become successful enough to be the person that we want.

If you are like me and want to find the thing that will make you breakthrough in your life, you are reading the right page.
For the start I am giving you breakthrough Ideas that I have been using and make me believe that this thing is possible.
1 -You have to prove to YOU, not to anybody else that you want and can do that thing that you need in your life.
2 – Every day you have new options. You can choose what you want. In the morning you can choose to snooze and dream some more, or you wake up and work for your dream.
3 – Invest in You. Invest in your mind.
4 – Be you. You are created with a specific design and purpose and you should start to separate from other persons and become an individual person. Not a copycat.

GREU si IMPOSIBIL

image

GREU si IMPOSIBIL sunt doua lucruri diferite.
Daca ar fi usor, toata lumea ar face-o.
NIMIC NU ESTE IMPOSIBIL.
#motivareviata #motivare #viata #succes #success

image

Este durerea dragoste?

Ce ne face sa stăm alături de persoana care ne jignește? De ce credem ca cei care ne-au jignit sau ne-au lovit, ne mai iubesc sau le pasa de noi? Se va schimba persoana alăturată din rău în bine, odată ce a făcut pasul sper violență?

Aceste întrebări le au în minte cei care au parte de violență, de fiecare dată când li se întâmplă ceva rău. Oare violența înseamnă doar lovire? Cum se poate ajunge de la o relație frumoasă, adică o relație violentă neobservată de celălalt partener, la o relație cu probleme de violență? Adică momentul în care partenerul victimă începe să deschidă ochii dar în același timp nu vrea să creadă că este adevărat.

Comportamentul violent se poate observa la o persoana din gesturile care le face. Sunt personaje care se controlează, dar din păcate cele mai multe dintre ele nu pot să-și țină în frâu acești cai sălbatici. Persoanele care se știu că sunt violente și reacționează violent la cele mai mici ”dureri”, iar în același timp doresc să nu-și iasă din fire, se stăpânesc prin anumite metode. Fiecare are metoda lui. Nu mă apuc acum să descriu  și să înșir metodele de auto stăpânire sau de calmare a adrenalinei.

De ce mă refer la adrenalină? Acesta este lucrul pe care cei care sunt violenți îl simt atunci când recurg la astfel de gesturi. A lovi sau a jigni o persoană, în general o persoană mai slabă decât adversarul, sau mai vulnerabilă, duce la acest sentiment de stăpânire în cazul persoanelor violente. Toate persoanele violente, își exprimă această stare față de ființele mai vulnerabile decât ele. Din această cauză observați copii care se răzbună pe jucăriile lor sau pe animalele de casă. Din acel moment trebuie să ne punem un semn de întrebare. Ce îi face pe copii să reacționeze astfel?

Înțeleg că cei care sunt violenți au parte de adrenalină în timpul acestor ”stări”, dar cei care sunt de partea cealaltă a loviturii, ce simt? În ce stare intră? Ce gândesc în acele momente? Aici nu cred că este vorba de adrenalină. Cred că vorbim despre persoane slabe. Nu cred că o persoană puternică, din toate punctele de vedere, apelează la astfel de gesturi.

Putem combate violența, deschidem ochii de la primul gest de violență. Foarte multe persoane care sunt alături de cineva violent, nu denunță cazul la poliție din cauză că le este rușine de ce face persoana de lângă ele. Nu trebuie să vedem astfel lucrurile. Nu trebuie să ne fie rușine de ce fac cei de lângă noi. De mici am fost certați de părinți, că dacă facem ceva rău, ne facem de rușine familia. Asta așa este, până la o vârstă. În ziua de astăzi nu se mai arată cu degetul spre familia celui rău. Din contră, acum foarte multă lume suferă alături ce cei suferinzi. Așa trebuie să gândim când pățim un astfel de lucru. Foarte multe femei se consideră vinovate că partenerul se comporta astfel. Multe dintre ele cred că este normal ca acesta să recurgă la acte de violență atunci când ele ”greșesc”. Sunt multe persoane care nu admit acest lucru, iar atunci când povestesc la apropriați ce s-a întâmplat, acestea vin cu o replică de genul: ”ce ai făcut de l-ai supărat”.

După părerea mea, nu există motiv ca cineva să recurgă la un astfel de gest, orice ar face partenerul.

Relația cu o persoană violentă trebuie ruptă din primele momente de când observăm un astfel de comportament. Nu trebuie să ne gândim că dacă continuăm relația, această persoană se va schimba în comportament.

Am aproape opt ani de când sunt căsătorit, pentru persoanele de peste patruzeci de ani acest lucru nu este mul, dar având în vedere ce se întâmplă în ziua de astăzi cu tinerii căsătoriți, opt ani sunt o viață. În toată această perioadă am avut și urcușuri și coborâșuri și am învățat alături de parteneră că respectul nu dispare. La noi nu a dispărut nici dragostea, iar pe zi ce trece ne înțelegem tot mai bine.

Acest lucru le spun și celor care citesc acest articol, cât timp există respect există și comunicare, iar când aceste două lucruri se unesc, nu are cum să se ajungă la un astfel de comportament. Să nu credeți că dacă numi unul comunică, asta înseamnă comunicare. Nu acest lucru este catalogat ca fiind monolog, iar într-o relație, monologul nu trebuie să fie activ. Singurul monolog pe care îl facem, este atunci când copii sunt în fașă, iar noi vrem să facem o conversație cu ei. Dar și atunci se poate ca, comunicarea, să ne reușească.

Eu spun NU violenței și susțin, dacă este nevoie, victimele acesteia.

Blog la WordPress.com. Tema: Baskerville de Anders Noren.

SUS ↑