Eu şi cele 24

13002363_10153368663431008_520613610459653942_oFiecare dintre noi, suntem lăsaţi pe acest pamânt pentru a fi învăţaţi şi pentru a învăţa lumea ceva ce noi, doar noi, putem face.
Câţi dintre voi, v-aţi pus măcar o singură dată întrebarea: „Care este scopul MEU în viaţa?” sau „Ce caut EU aici?”…….. Astept…
Vedeţi!! Toți vă îngrijoraţi pentru mine. 😉 Nu trebuie, nu fiţi elegiaci, acum vă voi răspunde la aceste întrebări.
Cu mult timp în urmă, aproximativ pe vremea când eram doar un puştan de aproape 6 ani, mi-am descoperit un talent. Am desenat planul clădirii în care mergeam la şcoală, sau mai bine spus, urma să merg, din Poaiana Mărului, văzut de sus. Nu aveam eu posibilitatea să zbor şi să observ o cladire de sus, dar am desenat-o. Când mama mea, inginer constructor de profesie, a văzut desenul, mi-a spus: ”decât inginer mai bine frizer!”. În acea vreme, inginerii erau oameni îmbrăcaţi în salopete cu cizme de cauciuc ce intrau în miezul şantierului şi lucrau cot la cot cu aşa numiţii necalificaţi sau meşteri. Nu pantofi lăcuiţi, cămaşa şi costum la dungă, precum „inginerii” din zilele noastre. Precizez că nu toţi sunt astfel. Nu am băgat în seamă ce spune ea acolo şi după alte câteva luni am făcut un alt desen. O piramidă, poziţionată pe barajul de la Măru, care avea în vârf o platformă pentru a putea observa, de sus, întreg peisajul, dar am şi calculat câţi bolţari îmi erau necesari pentru această construcţie. Era normal, un copil crescut pe şantier, la ce altceva sa se gândeasca! Mama, a luat foaia, a luat un calculator şi uitându-se la mine mi-a spus: ”O marja destul de mică de eroare pentru vârsta ta, dar dragul meu, decât inginer mai bine frizer.”
Trecând peste acest lucru şi văzând că mama mea nu vrea nici în ruptul capului să ajung inginer, m-am apucat de joacă. Asta sună bine, nu? …Vă las pe voi să trageţi această concluzie.
Nu am fost niciodată un copil ”normal”. Mă jucam în nisip, ca toţi ceilalţi, doar ca eu am ales staţia de sortare pe post de cutie de nisip. Mergeam şi eu ca ceilalţi copilaşi la înot, doar că bazinul meu era barajul. Alunecam şi eu pe tobogan, doar ca pentru acest lucru foloseam conducta principala de alimentare cu apa de 1,5m diametru, aproximativ 14Km lungime.
Într-o zi, nu m-am simţit eu aşa de bine şi m-am dus la mama spunându-i că am dureri de stomac, ea, înţeleaptă precum era şi este, s-a uitat la mine şi mi-a spus cu un glas domol şi clar „du-te şi te… mergi la toaleta dragul meu.”
La un moment dat, am venit la ea, verde la faţă şi cu mâna puţin „însângerată” ţinută pe burtă, arătându-i că nu asta era problema. Ea, văzând acestea, a pus mâna pe staţia de emisie recepţie, staţie ce o avea fiecare inginer din colonie, şi a anunţat urgenţa.

A venit bine înţeles salvarea. Nea Costică, un om la aprox 2m şi 190KG cu salvarea. O autobasculantă de 16T şi imaginaţivă cursa pe drum până la Caransebeş. Parcă văd şi acum. Punea mâna pe goarnă şi când suna maşinile dispăreau din drum ca la popice.
Ajuns în faţa spitalului, paznicul, bine înţeles, a început să ţipe. „Să pleci cu namila din parcarea privată a spitalului”, dar nea Costică, calm m-a luat în braţe şi alergând sper sala de urgenţe i-a spus: ”dacă vrei n-ai decăt să ţi-o parchezi în BIIIIP”… şi am ajuns la medicii de la urgenţe. Aici m-au stabilizat şi urma să intru în sala de operaţii.
În acea vreme, anii 80, erau filmele cu ninja joe_armstrong_h1la moda, cine işi mai aduce aminte? Acei luptători mascaţi cu suliţe, săbii, steluţe, lunceaguri şi alte arme letale ce le foloseau foarte bine.
Un domn, în vârstă m-a luat în braţe şi mi-a spus: ”Marius, hai să facem o poza!”. Bucuros că mergeam să facem poze, pe atunci nu făceai tu selfie aşa cum aveai chef, am acceptat invitaţia. Dar ce să vezi, am intrat într-o sala în care în stânga şi în dreapta erau mai mulţi… ninjalăi. Eu, la acea vârstă, nu ştiam să fac diferenţa dintre medici şi ninjalăii ce îi vedeam eu la televizor. Şi bine înţeles, am început să ţip.

Legat de pat cu o mulţime de oameni pe lângă mine, la un moment dat a apărut un înger ce mi-a spus că totul va fi bine şi că trebuie să număr. Acum că stau şi îmi aduc aminte, acel înger putea să fie un domn sau doamnă sau egal cine, pentru ca în lumina puternică ce îmi lovea privirea şi disperarea pe care o avem, oricum nu puteam să disting eu ceva. Ascultător, am început.. 1.. 2… şi la 3 eram înapoi în salon lânagă mama mea.
Au trecut multe clavicule rupte, încheieturi fracturate şi degete întoarse până am ajuns la maturitate, dar aceste experiente m-au ajutat să trag o concluzie. Avem o viaţă de trăit şi o eternitate de dormit.
Nimic din lumea asta nu poate să îţi conducă viaţa decât dacă îl laşi.
Am ascultat mulţi vorbitori şi am citit multe cărţi de organizare a timpului. Organizarea timpulu… nu există aşa ceva. Ziua are 24 de ore, nu o poţi organiza altfel. Singurul lucru ce poţi să îl faci este să fi tu mai organizat, să-ţi planifici tu acţiunile tale, nu să planifici timpul pe care îl petreci făcând anumite activităţi. Da, ştiu, câţiva dintre voi aveţi plăcerea de a dormi. Va dau un sfat. Pentru a avea „SUCCESS” în viaţa trebuie să dormiţi mai repede, dar cel mai important este să vă găsiţi pe voi şi să călătoriţi împreună.
Cu stima,
Marius-Andrei.

Anunțuri